
Africa
Zanzibar
Iunie - Octombrie
Insula mirodeniilor
Zanzibarul, acest arhipelag desprins parcă din decorul celor „O mie și una de nopți” reprezintă una dintre cele mai apreciate destinații de plajă din Africa de Est, cu apele sale turcoaz, recifurile de corali și plajele idilice, străjuite de palmieri. Poate fi atât finalul relaxant al unui safari în Tanzania, cât și o destinație de sine stătătoare, potrivită pentru cei dornici de relaxare, dar și pentru cei atrași de cultură și explorare marină. Încărcată de istorie, această poartă de intrare dinspre Arabia spre Africa păstrează influențe africane, arabe și europene, iar parfumul condimentelor, motiv pentru care este supranumită „Insula Condimentelor”, însoțește și astăzi dhow-urile tradiționale de pe coastă.
Plaje exotice, cu ape turcoaz și nisip fin


Mix cultural autentic: african, arab și european
Istorie fascinantă, vizibilă în Stone Town


Activități marine spectaculoase, ca snorkeling și diving

01
O zi în Stone Town
Stone Town nu seamănă cu niciun alt oraș: scăldat de valurile Oceanului Indian, combină influențe britanice, indiene, portugheze, omaneze și swahili. Multiculturalismul este vizibil pe străduțele înguste, flancate de case înalte cu uși sculptate, în piețele de condimente și în vechiul port. Vizita urmărește istoria insulei, de la perioada portugheză începută în 1499, odată cu Vasco da Gama, până la perioada sultanatului Oman și independența din 1963. Principalele atracții sunt fortul arab, „Palatul Minunilor”, catedrala anglicană, memorialul comerțului cu sclavi și casa lui Freddie Mercury.
02
ZanziSpice & Cuisine
Cu o istorie influențată de numeroase culturi, Zanzibarul are o gastronomie extrem de diversificată. Condimentele sunt esențiale: cuișoarele, ghimbirul, piperul, chilliul și cocosul definesc gusturile locale. Experiența include o vizită pe o plantație de condimente, unde vei descoperi procesul de cultivare și recoltare, urmată de o degustare de preparate specifice, de la sorpotel și caracatiță în lapte de cocos, până la preparate cu influențe indiene și orientale.


03
Plutind cu dhow-ul pe coasta Africii de Est
Navigarea cu un dhow, ambarcațiunea tradițională adusă din Peninsula Arabica este cel mai frumos mod de a descoperi coasta insulei. La apus, experiența devine una spectaculoasă: lumină caldă, mare liniștită și siluetele dhow-urilor pe orizont. Plimbarea poate include și pescuit în mangrove sau chiar o sesiune de gătit în aer liber, sub îndrumarea chef-ului.
Unde să te oprești
Hoteluri cu caracter
Răspundem în 24 de ore




















